vineri, 22 ianuarie 2021

Parodie Zâmbete

 

Mama intră obosită în cameră…
– Ia astea și pune-le în dulap!…
rasuflu ușurata..’Credeam c-o să spună să vin să facem matematică…’
-…și să vii să facem la matematica!
Dezamagire completă…Hmpf! Și cum fără stres zilnic nu se poate, apare Hema
– Ce-i?
– Speram să nu aducă vorba de matematică…
– Păi și?
– Păi tocmai asta e! Speram… Acu’ trebuie să caut cărțile alea prăfuite și-un caiet…de când n-am mai deschis o culegeree…
– Ei hai că nu-i așa rău!
– Zici așa că tu nu mergi la școală în fiecare zi… printre toți copii de ‘tablă’…
– Ee.. .Poate merg… Și poate se nimerește pe data tezeei…
– Vrei să zici căăă…
Rămân înmărmurită.Dacă ar vrea… Și totuși se uita la mine cu privirea aia care cere să fie urcată în slăvi… că parcă merita…
– Aham… pe 5 nu?
– Hema, ți-am spus că te iubesc?
– Nu pâna acum… da’ vezi să nu îți dai gându’ pee…
Fugi la matematica aia… să vedem ce îți mai bate capu’ când te întorci de la praf și mina de creion…
-Ei… da… hai că sigur nu îmi vine vreo idee prea rea… O să fie o idee
malefică produsă cu migală în timp ce mama îmi explica cum să-l aflu pe
x.. .Să vezi că o să ne distrăm!
– Fugi!
– Hai te roog… Încă nu m-a strigat și poate-poate uita…
‘Steefi!’
-…Bine, m-am înșelat…nu uita!
– Poate scapi…
– Altădată…

vineri, 15 ianuarie 2021

Eminescu – Poet Național

 

Exegeți, comentatori, istorici ai literaturii, epigoni, poețași mai mult sau mai puțin sincronizați cu înălțimea celui pe care vor să îl imite, pe scurt, o întreagă pleiadă de oameni ai cuvântului, care slujesc cum pot mai bine arta vocabulei și pe cei care o stăpânesc cu grație, toți se reunesc în fapte, în vorbe și în spirit în fiecare 15 Ianuarie pentru a aduce omagiu celui care a fost, este și va continua să fie inegalabilul Eminescu. Cele care s-au spus până acum au epuizat cam tot ce se putea spune. A vorbi despre Eminescu acum este un travaliu din ce în ce mai anevoios întrucât, nu-i așa, nu vrei să mesteci din nou ceea ce alții au mestecat înaintea ta de atâtea ori. Și, totuși, vrei să îți aduci, cumva, propria contribuție.
Prin urmare, cum să glosezi pe marginea unei teme pe care atâția au comentat-o în toate felurile posibile? Însă, Eminescu nu este o tema. Eminescu preluat ca tema este deja o chestiune ratată. Comentatorul de ocazie a derapat exact pe lângă esența a ceea ce este Eminescu.
Și ce este Eminescu? Mai întâi de toate, este părerea noastră de rău că nu ne amintim mai des de el. Este regretul că nu medităm mai adesea la profunzimea mărturiei poetului după care…nu credeam să-nvaț a muri vreodată… e marea revelație a acestor efemere care suntem și care alunecăm orbește pe axa eternității prăbușindu-ne în marea trecere pe care singuri ne-o măsurăm cu fiecare respirație, nedându-ne seama că nu facem nimic altceva decât, da, să alunecam și să ne pierdem în această mare trecere. Eminescu este, de fapt, peste tot pe unde poezia sa pătrunde și, mai mult, peste tot pe unde aceasta este lăsată sa intre.
Poetul este, în fond, disponibilitatea noastră de a-l primi în inima, în sufletul, în mintea și în spiritul nostru. El este moștenirea pe care a lăsat-o și felul în care noi înțelegem să o valorificăm. Însă ceea ce trebuie să înțelegem este că dacă această moștenire nu este scoasă din rafturile bibliotecilor, nu Eminescu dispare, ci noi ne împuținăm ca disponibilitate de a asculta și de a pătrunde ceea ce putem numi, trimițând la opera sa, semnul și marca unei genialități autentice. Însă, vreme trece, vreme vine și, venind și trecând, vremea aduce cu sine, fie și la răstimpuri, acest moment în care resimțim cu acuitate culpa de a nu ne fi îmbogățit tot tipul anului cu moștenirea eminesciană. Vina de a nu ne fi mișcat cu un pas mai departe, cu un vers mai aproape de ceea ce înseamnă, în fond, umanitatea care se înalță pe culmea cea mai înaltă a tot ceea ce este mai nobil și mai esențial în ea. Eminescu rămâne, pentru cei mai mulți, un nume de manual de liceu, o carte indiferentă în bibliotecă, un nume cu iz de formol pe care, de complezență, îl evocăm o dată sau de două ori pe an.
Unde este, așadar, Eminescu? Ei bine, s-a spus odată că Eminescu nu a existat, dar au existat multe lucruri frumoase, o țară de poveste, un lac, o lună zăcând într-un cuibar de ape, un codru de aramă, un sărman Dyonis, o fecioară cu degete de ceară, voievozi care sfidează cu înțelepciune păgânătatea, Luceferi abandonându-și nemurirea pentru Cătăline pământence, o intensitate cumplită a simțirii și a trăirii și cineva care să le rostească pe toate acestea. Și toate acestea s-au numit, printr-un joc al sorții, Eminescu. Eminescu nu a existat, spunea Marin Sorescu, însă acum este cazul să afirmăm răspicat că avem dreptul ca Eminescu sa fie peste tot, să ne lăsăm infuzați de moștenirea sa pentru a câștiga acel plus de umanitate pe care, în lipsa sa, nici măcar nu l-am bănui vreodată. Așadar, încă o dată, Eminescu este printre noi !

luni, 11 ianuarie 2021

Un Semn…

 

Mă uit și-aud chemarea,
Străbate fulger zarea,
Vine iubirea-n șoapte,
Și vis alină-n noapte.
În spațiu acesta strâmt.
Un fulger ne-ntrerupt,
Venit este din stele,
Cu dor adus din ele.
Și loc ar vrea să-i fac,
Dacă mi-o fi pe plac,
Spre inima coboară,
Venind de sus pe scară.
Cu dor din zorii albaștri,
Căci e venit din aștri,
La mine, a poposit,
Și-i foarte obosit.
Trimis din cer fusese,
Gazdă să-i fiu, alese,
Și este semnul meu,
De sus venit cu greu.
Din semn divin să i-au,
Cu vin apoi să-l beau,
Dorul, să-l primenească,
Iubirea-mi ocrotească.

vineri, 8 ianuarie 2021

O Întâmplare…

 

Doi mari mistici ai Indiei, Kabir si Farid s-au întâlnit și timp de două zile au stat tăcuți alături. Discipolii erau foarte frustrați;ei ar fi vrut ca cei doi să vorbească, astfel încât ei să poată învăța foarte multe. Ei speraseră luni de zile ca Farid și Kabir să se întâlnească, să aibă loc o mare discuție și ei să se bucure de ea. Dar cei doi stăteau tăcuți și discipolii moțăiau. Dar, ce se întâmplase cu cei doi oameni ? Kabir nu fusese niciodată tăcut cu discipolii săi și nici Farid nu fusese tăcut cu discipolii săi.
După două zile, când Kabir și Farid s-au îmbrățișat și și-au luat rămas bun în tăcere și când discipolii au rămas fiecare cu maestrul sau, aceștia din urmă au năvălit cu întrebările: “Ce n-a mers bine ? de luni de zile am așteptat să vă întâlniți, iar voi n-ați rostit nici măcar un singur cuvânt. Aceste doua zile au fost pentru noi un chin”. Iar Kabir spuse: “Dar nu aveam nimic de spus, Farid poate înțelege tăcerea. Dacă aș fi spus ceva, m-ar fi crezut ignorant, pentru că atunci când liniștea există și liniștea o poate spune, ce rost au cuvintele? Noi trăim în aceeași lume. În clipa în care am privit în ochii lui și el a privit în ochii mei, ne-am recunoscut. Dialogul s-a sfârșit înainte de a începe”.
Iar discipolii au întrebat: “Dar ce ați făcut timp de doua zile?” Si Farid spuse: “Pur și simplu ne-am bucurat unul de altul, fiecare de spațiul celuilalt. Eram oaspeți reciproci. Ne-am dizolvat unul în altul, ne-am contopit unul cu celălalt, am dansat, am cântat. Dar toate acestea s-au întâmplat în tăcere.”

joi, 7 ianuarie 2021

Fereastra Sufletului Tău

 

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o rudă în vârstă o casă într-un cartier foarte liniștit. Înainte de a se muta mama, tatăl și fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curățenie și a pregăti cât mai bine locuința.
În prima dimineață când au ajuns în casă fiica a observat, privind pe fereastră, o doamnă în vârstă care își întindea hainele abia spălate în balcon.
– Mama, privește ce haine murdare întinde vecina noastră în balcon! Până și eu știu să spăl mai bine decât ea! Poate ar trebui să merg s-o învăț cum se face! Sau poate să-i spun ce săpun să folosească…
Mama a privit la doamna în vârstă care își întindea rufele, a privit apoi la fiica ei și n-a spus niciun cuvânt.
Și așa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observațiile, în timp ce vecina își întindea rufele la soare.
După vreo lună fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, așa că i-a spus mamei sale:
– Privește, a învățat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea să-i spun cum se face!
Mama s-a uitat zâmbind la ea și i-a răspuns:
– Nu, astăzi am reușit să vin ceva mai devreme decât tine și am spălat geamurile casei noastre!
Și în viață se întâmplă de multe ori la fel… Totul depinde de cât de curată este fereastra sufletului nostru, cea prin care observăm faptele celorlalți.
Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne uităm la noi înșine și să ne curățăm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci am reuși în sfârșit să vedem și curățenia sufletească a celorlalți, chiar dacă ei nu sunt niciodată perfecți…
Fie că “afară” este ploaie, vânt sau soare… eu mă străduiesc în fiecare zi, atât cât îmi stă în puteri, să-mi păstrez curată fereastra sufletului. Și fără îndoială… azi te văd mult mai bine decât ieri!
O zi fericită, în care să intre cât mai multă lumină prin fereastra ta!

duminică, 3 ianuarie 2021

Prietenia Virtuală

 

S-a spus despre secolul XXI că este secolul vitezei. Singura rațiune a vitezei este aceea de a suspenda distanțele. Prietenia virtuală este o manieră de a păstra legătura cu cei dragi prin suspendarea distanțelor geografice dintre mine și tine, dintre noi toți. Astfel, nu e de mirare că putem fi prieteni cu cineva din Argentina, de exemplu, fără a parcurge întregul spațiu dintre noi. Prietenia virtuală nu este altceva decât prietenia. Este prietenia care se poate manifesta chiar și atunci când între noi se interpun două continente și un ocean.

Creioane Colorate

 

De la un timp mintea mea este asemenea unui palat de cleștar. În urmă cu ani de zile, tinerețea mă purta spre un curaj și o duritate dar acum e pe cale de dispariție. Acum mă simt într-un palat dur de cleștar, pereții din sticlă, și toate astea îmi dă o stare confuză. Când eram mică, mă jucam cu creioane colorate și când tata mă certa pe nedrept coloram multe foi, acum am iarăși cutia cu creioane colorate la mine și încerc să desenez, însă nu reușesc decât conturi abstracte, atunci mă pun pe plâns… arunc culorile, cad jos… mă ridic iară și iară… Chinuirea de a mă trezi la realitate e groaznică și nu mă pot trezi. Singură îmi fac rău, singură fac greșeli și aștept cu nerăbdare să revin la realitate și să nu renunț. Să pot lua creioanele colorate, să creez o poveste de viață adevărată, curată și pură, însă îmi pierd repede curajul în lumea asta amară. Doare, mă doare, îmi pasă și mi-e teamă să nu rămân și fără creioanele colorate, doar ele mi-au mai rămas.

Este inceput de an! Sa “ne radem”. – Parodie: Scrisoarea a treia.

 

Varianta 1

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
“Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou..”.
“-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur…”
“-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour”.
Asteptand vreo 5 minute , isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermube si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un “Sony Vaio”, care-l tine la subrat.
Agitat , la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
“-Tu esti Mircea?”…”-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine…”
“-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine”.
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan’ la moarte cu ai turcului spahii.
“-Baiazide, sti ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,… dar la “Heroes” in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , daca ai wireless , sa jucam “conQUIZtador”?
“-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare “cool”?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte :Varna , Ialta sau Oituz…”
“-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un “buzz”??”
“-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste , iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi”.
“-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe “YouTube”, cu-ai tai morti,videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta.
“Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
“Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe “interzis”…”
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de “bip”-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n “Jeep”-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
“-Baiazid , hai sa ne batem…!! , Unde esti, de ce nu vii?”
“-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa…”
Raspunse-ncordat sultanul dintro tufa mai retrasa.
“-N-am stiut ca la “fast-foud”-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe “branci”…
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste “triferment” si-o sa facem cale-ntoarsa”…
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca “fast-food”-ul face bine.
Asta-i tot…Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
“Turcii l-au vazut de Mircea si-au facut pe ei de frica”…:)

Varianta a doua:

Iata vine-un tren in gara, si opreste la peron
Baiazid coboara primul cu o sticla de sifon.
“-Vai ce cald e la Rovine, parca suntem in Sahara,
E atata naduseala ca abia se vede gara”.
Jos, in semn de bun venit, il asteapta niste fete
Ca sa-i dea paine cu sare, insa el e mort de sete.
Barbierit si dat cu gel turcu’-a asortat cravata,
In culori galben cu rosu, cum e steagul lu’ Galata.
Elegant nevoie mare se indreapta spre bufet
Cautand sa-si ia o bere sau de nu un suc la pet.
Tacticos deschide usa si intreaba bodyguard-ul:
“-Nu mai am nici un ban cash,as putea plati cu cardul?”
“-Ba, tu m-ai vazut mai fraier, bag de seama ca ma injuri,
Sau e vreo diversiune, si-ai intrat aici sa furi.
Ce dracu’ e ala card ? Daca vrei un suc la pet,
Ori il cumperi cu lovele , ori te trecem pe caiet.
Insa cred ca vanzatorul o sa-ti spuna ca frumos,
Ar fi sa platesti tu sucul, chiar acum cu banii jos.
Caci daca te prinde Mircea ,tare mi-ar fi greu sa cred
C-o s-apuci tu ziua-n care sa platesti ce-ai pe caiet”.
“-Nu am bani!!!…, ti-am zis odata. Nu auzi, sau esti retard?!?
Am ajuns sa mor de sete , ca nu stiti ce-i ala card ?!?”
Plin de nervi tranteste usa ,la bufet, si iese afara,
Unde-o silueta vaga il asteapta langa gara.
“-Tu esti Mircea?”…”-Da-mparate, ce nu ma mai recunosti?
Uiti c-ati mai venit odata si-ati plecat ca niste prosti?
Acum vad c-ati venit iara, dar cu trenul, fara cai.
Ori vreti sa ne furati tara, ca-n “Rapirea din Serai”?
N-ai vazut ca te-asteptara pe peron vreo trei femei?
Ce dracu’ai fugit de ele?,..esti virgin? Sau poate gay?
“-Am venit cu gand de pace, n-am venit sa ne luptam,
Ma gandeam la sah sau table c-am putea sa ne-nfruntam”.
“-Cum vrei tu draga sultane, dar cu miza as vrea.Ce zici?
Daca eu te bat pe tine atunci nu mai vii pe aici”
“-De acord, jucam cu miza.Dar as vrea daca te bat
Sa renunti la tronul tau, si sa fiu eu imparat”.
Si-si dadura regii mana, in semn ca sunt de acord,
Cine-o fi mai bun ramane, singur peste tara , lord.
Si au renuntat ostenii si la sabii si la gloabe,
Si-au decis sa se intreaca intrun campionat de table.
Baiazid sigur pe sine se-nvartea de nerabdare
Sa arate tuturor cine-n zaruri e mai tare.
“-Mircea, astazi am bulan.C-am visat azi-noapte-n cort.
O sa joc chiar si la Loto, c-am vazut ca e report.
Sunt prea bun la jocul asta, adversarii intra-n transa,
Cand incep sa dau cu zarul..Ai sa vezi, n-ai nici o sansa.
Ai sa-ncepi sa-ti plangi de mila, sa ma rogi sa joc lejer,
Ca sunt mult mai bun la table ca la tenis Federer”.
“-Cum spui tu draga sultane.Fara sulita si cal,
Hai sa ne-nfruntam la table, si vorbim noi la final.
Acum vad ca tu te lauzi , dar eu tac , nu zic nimic
O sa vada intrega tara, cine-i bun ,(pe blog la Flick)”…
Si-ncepura ei sa joace cu avant si ca la carte
Dar deja devine clar ca norocu-i intro parte.
Dadea Mircea numai duble, zaruri mari din loc in loc,
Turcul n-apuca sa mute ca iesea mereu din joc
Orice-ar fi facut sultanul nu putea sa-toarca soarta
Cand vroia sa-si bage-o piesa, Mircea facu’ deja poarta.
Baiazid negru la fata privea ceasul lui cu quartz,
Si vazu ca de trei ore Mircea-l tine numa-n martz.
Plin de nervi, cu ochii rosii, el sopteste aproape stins:
“Mircea ,gata, nu mai joc.Recunosc ca mai invins”.
M-ai distrus cu stilul tau, unde naiba-i invatat
Sa joci table asa de bine, nici o linie nu ti-am luat?!?”
O!…., de-ai stii tu Baiazide cand am invatat eu table,
Nu stiam nici sa spun “mama” si mergeam in patru labe.
Si-am jucat la gradinita, generala, si-n liceu,
Si-n camin la facultate jucam singur pe veceu.
Si-n armata, cu racanii, cand era o zi torida,
In loc sa tragem cu arcul, noi trageam cate-o partida.
Si mi-am invatat si calul.Daca-i dau ovaz ca mita,
Chiar si el poate da duble, de-i pun zarul in copita.
Deci n-ar exista vreo scuza, c-acest joc eu sa nu-l stiu
De la Decebal incoace il jucam din tata-n fiu”.
“-Mircea, ai un pic de mila.Te-as ruga macar sa-mi lasi
Zece lei sa am la mine, ca sa dau pe tren la nasi.
Recunosc, esti bun la table, si ai castigat o lupta.
Dar razboiul inca nu , ai grija ca viata-i scurta.
Ai sa mai auzi de mine , ne vom revedea, sunt sigur.
Si-atunci tu te vei preda la spahii de unul singur.
Am sa fac din „Baiazid“ unul dintr-acele nume,
Care , cand va fi rostit, se va teme o-intreaga lume…”
“-Baiazid, mai taca-ti gura, de ma pun la mintea ta,
Te fac sa dispari in ceata,la fel ca Elodia.
Vei conduce-ntreaga lume cand o fi-n Miami frig,
O s-ajungi tu la putere ca Dinamo-n Champions League.
Tu nu vezi cat esti de mic? Chiar de porti pantofi cu toc,
Tot nu esti la fel de-nalt ca si prim-ministrul Boc.
Hai, mai bine ia-ti ostenii, sa nu deie Necuratul,
Sa treaca de ora trei si sa pierzi acceleratul .
Caci daca te prind pe-aici iti aplic vreo trei opinci
De te vede intreaga tara la „Stiri de la ora cinci“.
Si zicand acestea Mircea se ridica de la masa
Luand cutia lui cu table, tacticos o baga-n plasa.
Si zambind pleca agale,iar in sinea lui decide:
“-Poti sa faci orice in viata, daca-ai zaruri masluite!”

vineri, 1 ianuarie 2021

La Mulți Ani 2021— Happy New Year 2021❗

 O ZI CU TREI CEASURI ROZ = BUCURII ,TUTUROR !***

Momente… acele momente vibrante, în care rămâi fără cuvinte… și asta nu pentru că, nu a mai rămas nimic de spus, ci… pentru că acele cuvinte, magice, se transformă în emoții… momente în care rămâi prizoniera tăcerii și te abandonezi cu plăcere… momente care ți-ai dori cu toată ființa Ta să nu se mai termine… cunoști acele momente?

La mulți ani dragi mei !