De-atâtea inimi ce-au intrat în ei,
Să simtă energia oamenilor care,
Nu mai îmbrățișează nici un pom.
Le este dor de-a noastră prietenie,
Ce parcă a pălit spre orizont,
Fiind mai mult preocupați de tehnica abstractă,
Am desenat natura toată pe pereți.
Dar vremea trece și iar vine,
De mâine este primăvară
Și-n zori, la răsărit, ne bate în ferestre,
Un soare prietenos și bun.
Cu ochii sclipitori de bucurie,
Ne cheamă să ieșim în poienițe,
S-aducem pături și să stăm,
Pe iarba verde cu miros de ambră.
Cum somnul fuge de la fiecare,
Fiind tot timpul ocupați cu gânduri,
Luăm la numărat stele albastre,
Până ce soarele le închide iar în casa lor.
Și-n acest joc de du-te-vino,
Al nopților și zilelor, fiind părtași,
Am înțeles că ce a fost n-o să mai fie,
Iară natura strigă după noi.
Insomniaci cu ochii înroșiți,
Pășesc agale pe trotuare din betoane,
Fără să vadă corcodușii înfloriți,
Ce s-au ascuns în parcurile goale.
Dar astăzi ne propunem ca să respirăm,
Parfumul florilor ce au pocnit în soare
Și noaptea să ne odihnim liniștitor,
Redându-i vieții sensul și valoarea.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu