Minciuna are multe fețe

De ai mințit pe cineva,

De fapt, te-ai păcălit pe tine,

Căci orice spui neadecvat

Ți-apasă greu pe umeri.

De-ai înflorit cu drag și spor,

Vorbe și fapte multe,

Nu ai făcut decât să-ți pui,

Lanțuri de mâini și glezne.

De ai vorbit prin vicleșug,

Cu două, șapte înțelesuri,

Rănită-i aripa de Înger,

Ce-ți stă pe umăr și tot plânge.

De ți-ai ascuns gândul parșiv,

Nutrind în față sentimente prietenoase,

Te-ai condamnat fără să știi,

La cea mai dezorientată viață.

De n-ai fost sincer și n-ai spus în față:

Ce simți, ce crezi și vezi în realitate,

Ai lingușit, mințind frumos,

Ca să obții ceva foloase.

De-ai pus în vorbe gândul bun,

Dar faptele au dovedit contrariul,

Au răsărit ghimpii sub tălpi,

Pe toate drumurile sorții.

De ai făcut furnica, armăsar

Și greierele, acvilă de munte,

Te-ai amăgit în Suflet și-n simțiri,

Știind că orice ai fi spus:

Nu ai dreptate.