Pașii noștri urcă în timp ce alții cad.
Îți ofer o stea, tu-mi întinzi o torță,
Două lumi opuse ce se trag cu forță.
Eu îți spăl din rane cu o ploaie caldă,
Tu mă arzi în noaptea care n-o să creadă
Că am fost vreodată îngeri în lumină,
Rătăciți acum pe-o potecă plină.
Ne pierdem în cerc, ne legăm în lanțuri,
Sufletele noastre joacă pe bilanțuri.
Eu te duc în rai, pe aripi de mătase,
Tu mă duci în iad, prin umbrele rămase.
Tu pui spini pe frunte, eu îți pun coroană,
Fiecare gest sapă o nouă rană.
Eu îți caut glasul printre mii de șoapte,
Tu îmi stingi lumina și mă îmbraci în noapte.
Construiesc altare din nisip și vise,
Tu dărâmi cu zâmbet porțile închise.
Suntem un dezastru scris în cărți de mituri,
Prinși între extreme, fără compromisuri.
Și la final de drum, când lumile se cerne,
Rămânem suspendați în umbrele eterne.
Nici raiul nu ne vrea, nici iadul nu ne primește,
Doar focul dintre noi încet se mai hrănește.


Tu mă arzi în noapte, eu te chem în zori, Între noi e podul strâns din mii de nori. Dacă tu ești torța ce mă mistuiește, Sângele din mine încă te dorește. Să cădem în golul dintre lumi nuanțate, Să ne scriem singuri legile uitate. Dacă raiul tace și nici iadul n-areLoc pentru o astfel de cutremurare, Vom rămâne singuri, dincolo de mit, Un dezastru perfect, dar de neoprit.😉
RăspundețiȘtergerePrea mulți spini pe frunte, prea puține stele,Ne-am pierdut busola printre nopți acele.Nu mai vreau altare de nisip ce cad,Nici să te duc în rai, nici să merg în iad.Hai să stingem focul ce ne mănâncă viu,Până când pământul nu devine pustiu.Dincolo de rane, dincolo de mituri,Poate învățăm să facem compromisuri.🔥
RăspundețiȘtergereSuntem cenușa unui război divin. Nici cerul nu ne iartă, nici pământul nu ne ține. Dar în noaptea asta care nu ne crede, focul dintre noi e singurul care ne mai vede. Dacă iadul tău e prețul pentru raiul meu, atunci lasă umbrele să ne judece.🤔🙏😉
RăspundețiȘtergereDacă podul de nori ne e singurul scut,Să cădem împreună în tot ce-am început.Nu-mi pasă de legi, de mituri sau cer,Când în ochii tăi prind un ultim mister.Dacă focul ne vede și ardem la fel,Lăsăm umbrele nopții să-și ia partea din el 😉
RăspundețiȘtergerePoate că ai dreptate... prea mulți spini dor și prea puține stele ne mai luminează calea. Dar dacă pământul nu ne vrea pustiu, înseamnă că mai avem o șansă să transformăm cenușa acestui război în ceva viu. Dincolo de mituri, dincolo de rai și iad, rămâne doar ceea ce suntem noi când învățăm, în sfârșit, să nu ne mai rănim. Mulțumesc pentru aceste ecouri atât de profunde! 🔥
RăspundețiȘtergere